Trecutul poate fi o temniță sau poate fi un templu pentru păstrarea celor mai valoroase amintiri. Memoria însă are legile ei și, uneori vrem să ne rămână doar ceea ce a fost plăcut, totuși, ies la suprafață tot felul de situații care, ne declanșează nu tocmai cele mai plăcute trăiri.
– Dar oare sunt amintiri care aduc vindecare? – Da, sigur că există, în interior se păstrează și prăpăstiile dar și resursele accesate ca să ieșim din ele.
-Și, care sunt cele care ne-ar ajuta să repetăm pașii spre resurse?
– Sunt secvențele din trecut în care ne-am simțit puternici, sunt cele în care ne-am simțit susținuți, mai sunt și cele în care am știut cu siguranță că, tot ceea ce se întâmplă, are și un sens, deși nu-l vedeam în acel moment.
– Așa, înțeleg, mai sunt și altele?
– Da, sunt momentele în care ne-am simțit conectați, dar vezi tu, nu am simțit conectare doar în momentele bune ci, uneori chiar în mijlocul disperării am reușit să lăsăm total controlul și să avem încredere în ceva invizibil. Este ca și cum o plasă nevăzută ar uni într-un tot întreg oamenii apropiați, fie că sunt cei pe care-i știm de-o viață sau cei pe care îi vom vedea pentru clipe.
– Și, cum vindecă aceste rămășițe din trecut?
– Înțelegi, rănile sufletului apar tocmai când există rupturi, când ne simțim slabi și neputincioși, când lucrurile nu aveau sens și, mai ales, când nu este nimeni care să ne arate că este aproape. Iar când atenția ta se oprește asupra dovezilor că alteori toate aceste lucruri erau altfel, că erau complete, că eram conectați și în armonie cu noi înșine, atunci inima ta știe că tiparul de vindecare este deja în interior.
– Bine, dar dacă sunt prea puține astfel de amintiri vindecătoare și prea multe din acelea care au rănit?
– Atunci le creezi tu, acum, pas cu pas, din acest moment, pentru că toate lucrurile care se întâmplă acum, vor deveni amintiri, tu alegi în ce categorie vor intra!
